Acasă / Didactic / Filosofie / Argumentarea, eseul si comentariul | Filosofie

Argumentarea, eseul si comentariul | Filosofie

1. Argumentarea consta din selectarea unor temeiuri logice pentru o teza si derivarea ei din ele. Aceste temeiuri trebuie sa fie necesare si suficiente in raport cu teza argumentata, altfel spus in baza lor trebuie derivata teza si numai teza. Argumentarea se poate utiliza in toate domeniile cunoasterii.

  • Abordarea este prima etapa, etapa ce consta in degajarea unei problematici (punerea in valoare a problemei). Se poate vorbi de “traducerea” unei probleme, astfel incat discutarea sa sa devina posibila. Se impune dupa aceea formularea unei ipoteze. Formulata sub aceasta forma, problematica subiectului ramane deschisa.
  • Dezvoltarea presupune mai intai verificarea ipotezei de plecare. Adesea este necesar ca dupa avansarea ipotezei pozitive (teza) sa fie avansata si ipoteza negativa (antiteza). In cadrul tezei si antitezei introduceti „sub-probleme”, permitand astfel detalierea amanuntita a problemei principale. Argumentand in mod egal teza si antiteza, se ajunge la o contradictie in unele cazuri. In aceste cazuri, in conditiile in care se cere un raspuns, este necesar sa se deplaseze din nou sensul problemei in directia tezei pe care o sustinem.
  • Incheierea: deplasarea sensului problemei nu inseamna patrunderea intr-un nou subiect, ci reluarea tezei si antitezei si raportarea cu evidenta una la cealalta, conchizand asupra tezei prin respingerea antitezei. Daca se ajunge la a arata ca teza si antiteza sunt adevaruri partiale, se merge dincolo de intemeierea oferita tezei.

2. Comentariul structurat (eseu cu privire la o tema data) este tehnica de analiza ce presupune considerarea textului in orizontul unei problematici care determina insasi structura argumentarii, respectiv a lantului de argumente care incearca sa dea seama de ideile prezente in text. Chiar daca sensul argumentarii ramane in mare parte la dispozitia celui ce il realizeaza, sunt precizate anumite linii directoriale ale lucrarii. Comentariul structurat nu improvizeaza, ci survine dupa o reflexie asupra subiectului si elaborarea unui plan. Este necesara reflexia si in cele din urma redactarea din perspectiva propusa de subiect. Comentariul structurat este intre argumentare si comentariul propriu-zis.

  • Analizarea subiectului: Este necesara citirea cu atentie a textului, reperarea cuvintelor cheie, ce permit concentrarea asupra problemelor esentiale. De asemenea este necesara definirea conceptelor cheie. Formularea subiectului permite, de asemenea, sa se identifice tipul de reflexie solicitat: analiza, comparatie, ilustratie, prezentare, etc. Este necesara delimitarea subiectului.
  • Elaborarea planului: Notati mai intai toate ideile care va vin in minte relativ la subiect… Delimitati dupa aceea ideile principale, cele care vor schita structura analizei voastre… Determinati apoi o problematica, care reprezinta „firul rosu” al ergumentarii dvs… Stabiliti planul… acesta trebuie sa puna in evidenta o inlantuire de idei, deci trebuie sa fie logic, sa raspunda ideii propuse spre analiza…
  • Redactarea: Introducerea precede orice text si are cinci obiective: sa arate interesul subiectului, sa precizeze semnificatia termenilor cheie, sa precizeze delimitarea subiectului si sa prezinte problematica si planul.

Dezvoltarea trebuie redactata pornind de la un plan, partile si subpartile planului trebuind sa apara in mod net.

Concluzia este necesara. Ea trebuie sa reia ideile tari exprimate in cursul dezvoltarii, sa raspunda la problematica si sa largeasca subiectul.

3. Comentariul de text: este tehnica de analiza a unui text care presupune discutarea in detaliu a problemelor puse de textul propus, urmarindu-se structura si articulatia logica a textului. Presupune in general un demers similar cu cel amintit la punctul 2. Este vorba in primul rand de a compune o dezvoltare a problemelor propuse de text, centrata in jurul unui centru de interes. Chiar daca liniile principale ale structurii comentariului sunt la fel cu cele din text, nu se mai impune predeterminarea  orizontului discutiei… Astfel,problematizarea ramane la latitudinea celui care efectueaza comentariul…

  • Situarea textului (introducerea): se poate realiza incadrand textul fie pe linia autorului-epoca autorului, tendintele generale ale epocii autorului, etc.-, fie pe linia problemei puse in discutie-plasarea lucrarii din care este extras fragmentul sau fragmentul insusi. Urmeaza prezentarea liniilor directoare,schitarea temei generale, etc.
  • Ideea generala a textului: se va formula concis o fraza care sa precizeze pe cat posibil sensul general al continutului ce urmeaza sa fie comentat. In formularea frazei trebuie sa se tina seama de sensul in care se va opera problematizarea.
  • Comentariul propriu-zis: indiferent de maniera in care se va realiza, va trebui sa se tina seama de structura logica a textului, de modul in care rationamentele se inlantuie. Se structureaza astfel incat totul sa aiba un sens. Este de dorit ca structura de baza a textului sa fie identica cu cea a textului analizat. Pe aceasta structura (a textului) se dezvolta comentariul propriu-zis, care trebuie sa contina pozitii personale.
  • Concluzia: este momentul in care se conchide demersul desfasurat in cuprinsul propriu-zis al comentariului. Nu este vorba de un rezumat al acestui demers, ci de impunerea importantei temei analizate si sublinierea posibilelor deschideri ce se pot pune in evidenta in raport cu cele propuse de text.Se impune adoptarea unei pozitii in legatura cu problemele puse in discutie.
loading...

Despre Andrei Staicu

Pasionat de fotografie, de lucruri care-mi plac si de paradoxuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *