Teorii politice moderne si contemporane

TEORII POLITICE  MODERNE SI CONTEMPORANE

Vom considera ca politica presupune un dialog intre grupurile de interese constituite la nivel social in vederea adoptarii unor decizii comune ale caror consecinte vor fi resimtite, mai mult sau mai putin, de intreaga societate, decizii care urmeaza sa fie transpuse in practica prin diferite mijloace. Politica presupune un orizont de manifestare,numit cetate sau stat,comunitate locala sau internationala. Cel mai important instrument care transpune in practica deciziile luate este puterea.

Marxismul este o teorie fondata in secolul al XIX-lea de catre Karl Marx (1818-1883, filosof german de origine evreiasca) si Friedrich Engels (1820-1895, filosof german) care preconizeaza inlocuirea societatii capitaliste cu o noua societate comunista,in urma unei revolutii sociale in tarile industrializate, insa aceasta revolutie a avut loc in Rusia. Potrivit acestei teorii, puterea este exercitata de o clasa dominanta (burghezia), care se bazeaza pe pozitia sa privilegiata din punct de vedere economic, deoarece ea detine in proprietate mijloacele de productie. Puterea exercitata de burghezie nu se reduce la exploatare si la proprietate, ci relatia este mult mai complexa, pentru ca puterea economica ii confera acestei clase si puterea politica. Statul nu are alt rol decat de a impune clasei exploatate, proletariatului, sa respecte legile nedrepte.

Comunismul: in cadrul socialismului, ca prima faza a societatii comuniste, mijloacele de productie vor fi proprietate comuna, muncitorul primind de la societate echivalentul muncii depuse. Se realizeaza astfel inlocuirea principiului capitalist de repartitie cu principiul repartitiei dupa munca depusa (principiu pus prima data in practica in Rusia, o data cu revolutia din octombrie 1917, condusa de Vladimir Ilyich Lenin). Fiecare muncitor va primi de la societate exact atat cat el ofera societatii prin munca pe care o depune. Insa muncitorii au aptitudini diferite, au capacitati intelectuale diferite, ceea ce inseamna ca in aceeasi unitate de timp ei vor produce cantitati diferite de bunuri, fapt ce va genera inegalitatea. Comunistii previzionau o a doua etapa a comunismului, cand societatea va fi fost destul de bogata si de dezvoltata, unde clasele sociale nu vor mai fi existat, inlaturandu-se astfel conflictele sociale, criteriul de repartitie fiind reprezentat de catre nevoi (de la fiecare dupa capacitati si fiecaruia dupa nevoi).

Capitalismul: in viziunea marxista, este caracterizat prin existenta claselor sociale-burghezia (detine in proprietate mijloacele de productie) si muncitorii (lipsiti de proprietate asupra mijloacelor de productie si obligati sa-si vanda forta de munca). Burghezia, in calitate de clasa dominanta, exercita puterea prin intermediul statului capitalist. Capitalismul este bazat pe inegalitati de ordin economic care genereaza inegalitati de ordin politic. Aceste inegalitati se manifesta intre capitalisti si muncitori atunci cand este vorba despre procesul de repartitie. Muncitorul isi vinde forta de munca proprietarului mijloacelor de productie in schimbul salariului. Marx considera ca un capitalist nu plateste intreaga cantitate de munca desfasurata de un muncitor, ci isi insuseste o parte din aceasta munca sub forma plusvalorii. Plusvaloarea apare ca un castig nemeritat de catre capitalist care ii revine numai in virtutea faptului ca el are in proprietate mijloacele de productie, iar muncitorii pentru a subzista trebuie sa-si vanda forta de munca. Vanzarea fortei de munca de catre muncitori confera capitalistilor avantajul de a se putea imbogati fara munca si, deci,in mod nedrept.

Liberalismul: in liberalism, individul este dotat cu drepturi inalienabile si este sursa si centrul relatiilor sociale. Principala functie a  statului liberal o reprezinta garantarea drepturilor individuale. Autoritatea acestuia este limitata si este exercitata de catre cele trei puteri (legislativa,executiva si judecatoreasca) care trebuie sa fie separate pentru a se evita orice abuz. Aceste puteri trebuie sa se fereasca sa reglementeze atat domeniul vietii private, cat si piata muncii sau domeniul relatiilor economice. In liberalism, despotismul (individual sau al maselor) este inlaturat, deoarece individul si libertatea acestuia sunt principalele valori pe care statul le promoveaza. Majoritatea politologilor afirma ca liberalismul, ca teorie politica, nu este posibil in afara economiei de piata si a democratiei. Liberalismul propune o etica bazata pe valorile, idealurile si principiile democratiei, iar democratia trebuie sa se bazeze atat in teorie cat si in practica pe valorile liberalismului. Libertatea individuala creaza premisele responsabilitatii umane, numai asa individul poate sa aleaga intre bine si rau, drept si nedrept, etc. In afara moralei insa, libertatea poate ajunge sa se nege si sa degenereze in anarhie care va conduce spre tiranie.

Democratia: este regimul politic care garanteaza cresterea importantei deciziilor individuale,pluralismul politic, religios, social, egalitatea in drepturi, etc. Ca modalitate de guvernare, democratia este posibila atat prin participarea directa la guvernare a cetatenilor sai (democratie directa), cat si prin intermediul reprezentantilor (democratie indirecta). Ea presupune legea majoritatii si egalitatea cetatenilor. Democratia are la baza consimtamantul celor guvernati, ea trebuind sa se bazeze pe persuasiune si dezbatere. Obtinerea consimtamantului este posibila numai acolo unde exista libertate de exprimare,de asociere, libertatea presei, un sistem juridic impartial si numai acolo unde individul se simte in siguranta. In locul “luptei de clasa” se va pune principiul compromisului si al negocierii conflictelor. Democratia este de asemenea posibila numai acolo unde exista o cultura civica corespunzatoare.

Karl Popper (1902-1994,filosof englez de origine austriaca) vedea democratia ca nefiind un regim politic ce presupune puterea poporului, ci interzicerea dictaturii sau a cresterii puterii statului. Valoarea suprema era libertatea individuala, pe care guvernantii trebuiau s-o respecte. De asemenea, Popper spunea ca toti sunt vinovati daca guvernul nu conduce corect,pentru ca toti avem libertate ce nu poate fi incalcata si de care ne putem folosi in conducerea statului prin judecarea acestuia.

Karl Marx, “Opere(“Capitalul”)”: “Fostul posesor de bani paseste in calitate de capitalist ,iar posesorul fortei de munca il urmeaza in calitate de muncitor al sau(…).

Intrebuintarea fortei de munca este insasi munca. Cel care cumpara forta de munca o consuma punandu-l pe vanzatorul ei sa munceasca. Acesta din urma devine astfel actul forta de munca in actiune.(…) Ceea ce initial n-a fost decat punct de plecare se creeaza continuu din nou si se eternizeaza ca rezultat propriu al productiei capitaliste, datorita simplei continuitati a procesului, datorita reproductiei simple. Pe de alta parte, procesul de productie transforma in continuu avutia materiala in capital, in mijloace de valorificare si mijloace de consum pentru capitalist. Pe de alta parte,muncitorul iese incontinuu din acest proces asa cum a intrat:personal fiind izvor de avutie,dar lipsit de orice mijloace de a realiza aceasta avutie pentru el insusi.(…) Intrucat procesul de productie este in acelasi timp un proces de consumare a fortei de munca de catre capitalist,produsul muncitorului nu se transforma continuu numai in marfa, ci si in capital, in valoare care absoarbe forta creatoare de valoare, in mijloace de subzistenta care cumpara persoane, in mijloace de productie care ii folosesc pe producatori. Muncitorul insusi produce deci  incontinuu avutia obiectiva sub forma de capital, o forta straina de el, care il domina si il exploateaza, iar capitalismul produce,tot incontinuu, forta de munca ca izvorul subiectiv al avutiei, eparat de mijloacele propriei sale materializari si realizari abstract, existent doar in organismul muncitorului(…).

            Asadar procesul de productie capitalist reproduce, prin insasi desfasurarea sa, separarea fortei de munca de conditiile muncii. Totodata, el reproduce si eternizeaza conditiile exploatarii muncitorului. El il silueste incontinuu pe muncitor sa-si vanda forta de munca pentru a putea trai si ii da incontinuu capitalistului posibilitatea de a se imbogati.”

1. IDEALUL DEMOCRATIC SI DREPTURILE OMULUI

A.Idealul democratic:

Termenul de democratie are atat semnificatia unui regim politic, cat si pe cea de ideal, de principiu sau de finalitate politica. Privita de-a lungul istoriei, guvernarea democratica este  considerata tot mai mult o forma fireasca de guvernare.

Privitor la modul in care se adopta deciziile intr-o democratie, raspunsurile au fost diferite: marxismul considera ca deciziile trebuie sa exprime interesele clasei muncitoare, etatismul considera ca deciziile trebue sa reflecte interesele unei minoritati, ale elitei, iar pluralismul politic ca teorie politica considera ca deciziile politice trebuie sa exprime interesele paturilor largi de oameni.

Pentru realizarea egalitatii in drepturi, un stat trebuie sa fie guvernat in mod democratic, adica: organizatiile militare si politienesti trebuie sa se supuna controlului civil, iar civilii care controleaza armata si politia trebuie sa se supuna ei insisi procesului democratic (Robert A. Dahl).

Robert Alan Dahl (n.1915, profesor st. politice, Yale, S.U.A.) spunea ca “democratia succesorilor nostri nu va fi si nici nu poate fi democratia predecesorilor nostri.” Cu toate acestea putem fi aproape siguri ca cerintele exigente ale regimului politic democratic nu vor putea fi indeplinite pe deplin, la fel cum numeroasele probleme de ordin teoretic si practic ale democratiei nu vor putea fi rezolvate complet (ex: accesul la resursele economice). Cu toate acestea, oamenii care participa la guvernarea societatii in calitate de persoane egale d.p.d.v. politic si de persoane care au acces la resursele si la institutiile necesare acestui lucru, nu vor inceta sa construiasca o societate in care oamenii sa traiasca in pace, sa-si exercite drepturile si sa nazuiasca spre o viata mai buna.

B.Drepturile omului:

            Ideea existentei drepturilor omului nu este noua, prima scriere in acest sens fiind Codul lui Hammurabi-rege babilonian din Mesopotamia (sec. al XVIII-lea i.Hr.),care prevedea ca oamenii nu pot fi torturati, inrobiti si nu li se poate confisca averea fara o judecata dreapta. Mai tarziu, legea romana a celor XII table (451 i.Hr.) garanta dreptul la proprietate, la libertate, la judecata dreapta, dreptul oamenilor de a-si alege conducatorii si dreptul la fericire. In epoca moderna, in anul 1215, Magna Charta Libertatum acordata de Ioan fara de Tara (rege al Angliei din sec.XII-XIII) prevedea drepturile nobilimii, ale reprezentantilor bisericii,dar si ale oamenilor simpli. Tot in Anglia, in 1689, este adoptata Declaratia Drepturilor care stipula ca oamenii nu pot fi privati de drepturile lor fundamentale nici de catre rege nici de catre lege. Mai tarziu, in 1789, in Franta, Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului prevedea egalitatea dintre toate fiintele umane, precum si dreptul de a participa la guvernare si apoi, in 1787, a fost adoptata Constitutia Americana, ratificata (act prin care un stat isi insuseste un tratat semnat cu unul sau mai multe state) in 1890 de toate statele Uniunii, care prevedea ca nici un stat nu va putea aplica o lege care ar restrange privilegiile cetatenilor sai, precum si faptul ca nici o persoana nu va fi privata de viata, libertate sau proprietate fara o procedura legala. Cel mai important document cu privire la drepturile omului a fost adoptat in data de  10 decembrie 1948, de catre Adunarea Generala a O.N.U. si se numeste Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Drepturile naturale: Aristotel este considerat autorul bazelor eticii drepturilor naturale prin intermediul distinctiei intre doua tipuri de dreptate: cea legala sau conventionala si cea naturala, “care isi pastreaza valabilitatea,indiferebt de opiniile pe care le suscita”. Mai tarziu, John Locke (1632-1704, filosof englez) vorbea despre “legea naturala a lui Dumnezeu”, care se exprima prin faptul ca nimeni nu poate sa lipseasca alt om de dreptul la viata, sanatate, proprietate si libertate. Deoarece dreptul la viata, la proprietate si la libertate sunt drepturi naturale, ele apartin tuturor oamenilor prin simplul fapt ca s-au nascut oameni. Se considera ca omul detine o natura anterioara societatii si scopul oricarei guvernari este sa garanteze respectarea drepturilor naturale.

Drepturile negative: s-a impus o prima distinctie intre drepturi si vom vorbi despre existenta unor drepturi negative si drepturi pozitive. Se considera ca drepturile sunt negative daca pentru ca un om sa beneficieze de ele, trebuie ca actiunea statului sa fie cat mai mica. De exemplu  pot fi considerate drepturi negative: dreptul la viata, la libertate, la securitatea persoanei, dreptul de a nu fi arestat si detinut in mod arbitrar, dreptul de a nu fi supus la imixtiuni arbitrare in viata personala, in familie, in domiciliu sau in corespondenta, dreptul la libera circulatie, dreptul de casatorie, de a intemeia o familie, dreptul la proprietate, dreptul la libertatea gandirii, la constiinta si religie, dreptul la libertatea opiniilor, dreptul la munca, la libera alegere a muncii, dreptul la odihna si recreatie, dreptul la invatatura, dreptul de a participa in mod liber la viata culturala a comunitatii, etc.

Drepturile pozitive: mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, s-a considerat ca alaturi de drepturile negative trebuie adaugate si altele, precum dreptul la asistenta medicala, la educatie, dreptul de a avea concedii platite, etc. Pentru ca aceste drepturi sa devina reale, trebuie ca statul sa intervina activ in viata comunitatii. Drepturile pozitive au fost incluse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului la propunerea fostei Uniuni Sovietice care punea accent pe drepturile de natura economica pentru a masca incalcarea drepturilor fundamentale, a drepturilor negative, in toate tarile comuniste.

            Astfel, drepturile negative limiteaza interventia statului in asigurarea lor, iar cele pozitive justifica si chiar solicita interventia statului in crearea conditiilor pentru realizarea lor.

            Declaratia Universala a Drepturilor Omului:

“Articolul 1 – Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 2– Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta declaratie, fara nici un fel de deosebire, ca de pilda deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala,avere, nastere sau orice alte imprejurari.

In afara de aceasta nu se va face nicio deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sunt independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari de suveranitate.

Articolul 3 – Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 4 – Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

Articolul 5 – Nimeni nu va fi supus la torturi,nici la pedepse sau tratamente crude,inumane sau degradante.

Articolul 6 – Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.

Articolul 7 – Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici-o deosebire, dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.

Articolul 8 – Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute prin constitutie si lege.

Articolul 9 – Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.”

Citeste toata declaratia AICI!