Acasă / Materiale Bacalaureat / Istorie / Secolul XX – între democraţie şi totalitarism

Secolul XX – între democraţie şi totalitarism

Secolul XX-între democraţie şi totalitarism.

Ideologii şi practici politice în România şi în Europa

 

Înfruntarea dintre democraţie şi totalitarism este una dintre caracteristicile secolului al XX-lea.
Trăsăturile regimului democratic:intre-democratie-si-totalitarism
– separarea puterilor în stat;
– respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti,
– egalitatea în faţa legii;
– suveranitatea poporului;
– pluralism politic;
– economie de piaţă;
– promovează statul de drept (în care nimeni nu e mai presus de lege). Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism): – conducătorul unic; monopartitism; ideologia unică; partid unic;
– nerespectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti;
– promovarea cultului personalităţii;
– aplicarea cenzurii:
– demagogie şi propagandă;
– interesele individului sunt subordonate intereselor statului:
– regimul este menţinut prin teroare şi violenţă cu ajutorul poliţiei, armatei şi a
politice (Ceka, NKVD, KGB-în URSS; Gestapo în Germania nazistă, Securitatea în România comunistă);
– statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viaţa privată a cetăţenilor săi);
– oponenţii regimului sunt exterminaţi sau trimişi în închisori (epurare politică). Cauzele apariţiei regimurilor totalitare:
– frustrările provocate de tratatele de pace încheiate în urma Primului Război Mondial:
– instabilitatea economică din diferite ţări europene, care a culminat cu marea criză economică din anii 1929-1933;
– crizele sociale.
Regimurile totalitare au apărut în perioada interbelică:
– cele extremă dreaptă – în Italia (condusă de Benito Mussolini), în anul 1922:
– în Germania (condusă de Adolf Hitler), în anul 1933:
– în Ungaria (condusă de amiralul Horthy), în anul 1919; – în Spania (condusă de generalul Franco), în anul 1939: – în Portugalia (condusă de Salazar), în anui 1932.
– cel de extremă stângă – în URSS (condusă de Lenin, ulterior de Stalin), în anul 1917, când bolşevicii au preluat puterea.

Regimurile de extremă dreaptă au fost învinse în al Doilea Război Mondial. Comunismul însă a supravieţuit şi după terminarea marii conflagraţii, fiind instaurat şi în alte ţări în mod forţat, de cele mai multe ori. cu ajutorul Armatei Roşii (instrumentul militar al URSS). Astfel, ţări din Europa (Ungaria, România, Germania de Est, Cehoslovacia, etc.). din Asia (China, Coreea de Nord). dar şi America Latină (Cuba) au cunoscut regimuri comuniste.
Regimurile totalitare au cunoscut şi trăsături distincte. Astfel:
a) comunismul promova
– colectivizarea şi industrializarea;
– naţionalizarea bunurilor;
– ateismul;
– desfiinţarea proprietăţii private şi înlăturarea burgheziei:
– dictatura proletariatului.
b) nazismul promova
– rasismul;
– antisemitismul:
– ideea creării unui „spaţiu vital” în care să trăiască „rasa ariană”; „spaţiul vital” trebuia epurat de rasele inferioare (evreii, ţiganii, slavii) şi putea fi realizat prin expansiune teritorială.
In perioada interbelică, majoritatea statelor europene au cunoscut regimuri democratice şi au făcut eforturi pentru menţinerea unui climat de pace. Tările europene democratice au cunoscut, ca formă.. de organizare statală. fie republica (Franţa, Polonia, Finlanda, Cehoslovacia), fie monarhia constituţională (România, Marea Britanie, Belgia, statele nordice). Totuşi, şi în aceste ţări democratice au funcţionat partide extremiste (de exemplu, în România – Liga Apărării Naţional-Creştine – 1923: Legiunea Arhanghelului Mihail – 1927, transformată ulterior în Garda de Fier).

Construcţia democraţiei şi ideologia totalitară în România

Pe parcursul sec. al XX-lea, România, asemenea altor state europene, cunoaşte atât regimuri democratice, cât şi dictatoriale (autoritare şi totalitare).
La construcţia democraţiei româneşti au contribuit monarhia, partidele politice tradiţionale (Partidul Naţional Liberal, Partidul Naţional Tărănesc), precum şi oameni politici de vază.
Construcţia democraţiei a început în timpul lui Carol I (1866-1914), continuând în timpul regelui Ferdinand (1914-1927), aceştia contribuind la modernizarea şi consolidarea statului român.
Principiile democratice au fost prevăzute în Constituţia din 1923.
Până la izbucnirea Primul Război Mondial, democratia românească a fost limitată de lipsa votului universal (cel exercitat flind, pe atunci, votul cenzitar), acordat în 1918. Totodată, rezolvarea problemei agrare prin împroprietărirea ţăranilor (1918-1921), precum şi înfiinţarea partidelor ce aparţineau minorităţilor au impulsionat viaţa politică.
Istoria României interbelice şi postbelice s-a desfăşurat pe mai multe coordonate: – 1919-1938 – regim democratic;
– 1938-1940 – regim autoritar;
– 1940-1944 – regim dictatorial:
– 1944-1947 – regim pseudo-democratic;
– 1947-1989 – regim totalitar comunist;
– 1990 – revenirea la regimul democratic.

Ideologia totalitară a fost prezentă şi în România interbelică prin:
– extrema stângă reprezentată de Partidul Comunist (creat în 1921 şi scos în afara legii în 1924);
– extrema dreaptă, mult mai activă, reprezentată de Liga Apărării Naţionai-Creştine (LANC), apărută in 1923 şi condusă de A.C. Cuza; Legiunea Arhanghelului Mihail, infiinţată în 1927.
Comunistii români, instrumentaţi de URSS, urmăreau dezmembrarea teritoriului României şi transformarea acesteia într-o republică socialistă. Pe fondul acestor idei, Partidul Comunist a fost scos în afara legii în 1924 (revenind pe scena politică la 23 august 1944 şi preluănd treptat puterea). Totusi, comunismul nu a avut priză în societatea românească interbelică, spre deosebire de extrema dreaptă, reprezentată de mişcarea legionară.
Această mişcare a fost condusă de Corneliu Zelea Codreanu (care işi spunea „căpitan”) şi, ulterior, de Horia Sima şi a practicat violenţa faţă de evrei, adversari politici şi autorităţi, mergând până la asasinatul politic (printre victimele legionarilor numărându-se lon. G. Duca, prim-ministru în 1933, istoricul Nicolae lorga). Pentru o scurtă perioadă de timp (sep. 1940-ian.1941), legionarii au condus statul român, împreună cu generalul lon Antonescu, perioadă în care s-au dedat la pers.cuţii şi diferite abuzuri. Datorită acestora, Antonescu i-a îndepărtat de la guvernare.
Regimul totalitar pe deplin cunoscut de societatea românească a fost cel comunist, instaurat cu ajutorul URSS în 1947. România a renunţat la monarhie si a fost proclamată republică populară. Ea a fost condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej (19’48-1965), urmat de Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Revenirea la democraţie s-a realizat în urma revoluţiei din decembrie 1989, care a răsturnat regimul comunist din România.

Vezi si: Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Despre Andrei Staicu

Pasionat de fotografie, de lucruri care-mi plac si de paradoxuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *