Constitutiile Romaniei din 1821 pana in prezent

Constitutiile din Romania

Primele Constituţii ale statului modern român au fost precedate de acte cu caracter constitutional:constitutiile-romaniei-constitutia-romaniei
declaraţii de principii („Cererile norodului românesc” redactate în 1821, în timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu):
declaraţii de drepturi („Proclamaţia de la Islaz”, ca de altfel şi celelalte programe revoluţionare paşoptiste);
proiecte de reformă („Constituţia Cărvunarilor” redactată de lonică Tăutul în 1822 şi „Osăbitul Act de numire a suveranilor românilor” redactat de lon Câmpineanu în 1838):
– rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească din 1857.
Istoria constituţională a României între 1859-1991 cunoaşte mai multe perioade:

  • etapa de implementare a instituţiilor constituţionale (24 ianuarie 1859-1 iulie 1866);
  •  etapa de continuitate a acestor instituţii (1 iulie 1866-20 februarie 1938):
  • etapa de instabilitate constituţională (20 februarie 1938-30 decembrie 1947);
  • etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947-decembrie 1989):
  •  etapa revenirii la sistemul democratic, fapt statuat prin adoptarea Constituţiei din 1991. Constituţiile statului român au fost reprezentate de:
  1. Regulamentele Organice – primele documente cu caracter constituţional din istoria modernă românească, redactate în timpul ocupaţiei ruseşti a Principatelor (1828-1834); au fost aplicate în perioada 1831-1858 (Ţara Românească) şi 1832-1858 (Moldova); pentru prima oară, cele două Principate erau organizate după legi asemănătoare;
  2. Convenţia de la Paris – elaborată de Marile Puteri – prevederile ei au fost puse în aplicare în Principate între 1858-1864; stabilea crearea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar cu doi domni, două adunări, două guverne, asadar o unire formală; deschidea calea spre crearea statului român modern, precum şi separarea puterilor în stat;
  3. Statutu/ Dezvoltător al Convenţiel de la Paris – adoptată de domnul Al. I. Cuza, în urma loviturii de stat din 2 mai 1864; prevedea atribuţii lărgite pentru domn, precum şi înfiinţarea Corpului Ponderator, al doilea Corp legislativ (viitorul Senat).
  4. Constituţia din 1866
    – prima constituţie românească în adevăratul sens al termenului (lege fundamentală a unui stat);
    – a avut ca model Constituţia Belgiei din 1831, care era considerată cea mai liberală la momentul respectiv;
    – nu a fost supusă aprobării marilor puteri europene;
    – a fost promulgată de domnul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe 1 iulie 1866; – structurată pe 8 titluri:
    – impunea numele oficial al statului-România;
    – forma de organizare statală era cea de monarhie constituţională ereditară: – menţiona principiul suveranitătii naţionale:
    – impunea principii liberale: separarea puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti:
    – drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute: dreptul la liberă asociere. libertatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului şi a proprietăţii, libertatea constiinţei, a cuvântului, a presei, dreptul la educaţie (învăţământul primar fiind obligatoriu şi gratuit).
    – puterea era impărtită în trei:
    a) puterea executivă-deţinută de Domn şi de guvern.
    Domnul avea prerogative largi:
    – numea şi revoca miniştrii;
    – avea drept de amnistie politică:
    – numea şi confirma în toate funcţiile publice;
    – era şeful armatei;
    – acorda distincţii şi decoraţii:
    – avea dreptul de a bate monedă:
    – putea declara război şi încheia tratate.
    Guvernul era condus de un prim-ministru ales de Domn: primul-ministru alegea Cabinetul (echipa de miniştri) care trebuia aprobat de monarh.
    b) puterea legislativă-deţinută de Domn şi de Parlament.
    Domnul:
    – avea iniţiativă legislativă;
    – sancţiona şi promulga legile;
    – avea drept de veto.
    Parlamentul:
    – ales prin vot cenzitar:
    – era bicameral (format din Senat şi Adunarea Deputaţilor):
    – iniţia. dezbătea şi aproba legile:
    – putea interpela miniştrii:
    c) puterea judecătorească-deţinută de tribunale. curţi de justiţie şi de inalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
    Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului, iar judecătorii erau inamovibili. – Constituţia a contribuit la crearea partidelor politice (Partidul Naţional Liberal – PNL – 1875: Partidul Conservator – PC – în 1880):
    – a introdus un regim politic liberal:
    – a fost modificată în mai multe rânduri:
    • 1879 – este modificat art. 7. prin care este anulată interdicţia obţinerii cetăţeniei române de către cei care nu erau creştini (adică evreii şi musulmanii):
    • 1884 – se introduce noua titulatură a statului care devine Regat. iar Carol şi soţia sa, Elisabeta de Wied. primii regi ai României;
    – se reduce numărul colegiilor electorale, de la 4 la 3 prin scăderea censului; astfel numărul celor cu drept de vot se măreşte;
    • 1917 – sunt votate proiectele de revizuire privind adoptarea votului universal şi
    realizarea reformei agrare.
    – a rămas în vigoare până in anul 1923.
  5. Constitufla din 1923
    – legitima noua realitate politică de după Primul Război Mondial (realizarea României Mari prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei la statul român);
    – a fost promulgată de regele Ferdinand I pe 28 martie 1923;
    – până la a fi promulgată în forma sa finală, au existat două proiecte constituţionale (unul
    liberal şi altul naţional-ţărănesc) indelung dezbătute;
    -relua, in cea mai mare partei conţinutul Constituţiei din 1866, fiind o sinteză între aceasta si proiectele constituţionale votate în 1917;
    – era structurată pe 8 titluri;
    – insista asupra caracterului naţional unitar al statului;
    -introducea votul universal egal şi direct (acordat doar bărbaţilor peste 21 ani):
    -prevedea separarea puterilor in stat: puterea executivă – deţinută de rege şi de guvern; puterea legislativă-deţinută de rege şi de Parlament; puterea judecatoreasca – detinuta de tribunale, curţi de justiţie şi de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
    -afirma respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru minorităţi;
    -introducea controlul preventiv al constituţionalitaţii legilor, care revenea Consiliului
    Legislativ:
    -Constitutia din 1923 a introdus un regim politic democratic;
    -a rămas în vigoare până în 1938, repusă ulterior în aplicare în 1944.
  6. Constituţia din 1938
    – a fost promulgată de regele Carol II pe 27 februarie 1938;
    – a fost supusă unui plebiscit (în care oamenii trebuiau să declare în scris dacă o votează sau nu):
    – impunea monarhia autoritară, în care atribuţiile regelui erau mult lărgite;
    – desfiinţa separarea puterilor în stat;
    – regele devenea „capul statului”, in mâinile lui concentrându-se puterea executivă şi
    cea legislativă (Parlamentul – numit Reprezentanţa Naţională – avea un rol decorativ şi era mult limitat în privinţa iniţiativei legislative);
    – regele numea un număr mare de senatori:
    – regele putea convoca, închide sau dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului;
    – a rămas în vigoare până la instaurarea dictaturii antonesciene.
    Ulterior promulgării, se înfiinţează Frontul Renaşterii Naţionale ca partid unic.
  7. Constituţille comuniste
    -au fost în număr de trei:
    1. cea din 1948;
    2. cea din 1952;
    3. cea din 1965.
    – erau asemănătoare din punctul de vedere al prevederilor;
    – au fost inspirate de constituţia sovietică din 1936;
    – consfinţeau adoptarea republicii ca formă de guvernare a statului (Constitutia din 1948 şi cea din 1952 proclamau România ca Republică Populară, în timp ce Constituţia din 1965 proclama ţara noastră ca republică socialistă);
    – prevedeau drepturi si libertăţi cetăţeneşti, precum si principii democratice (votul
    universal, suveranitatea poporului), care în practică au fost grav încălcate;
    – desfiinţau separarea puterilor în stat:
    – prin Constitutia din 1948 se hotărau:
    •executivul (cea mai mare parte) si legislativul erau exercitate de Marea Adunare Natională, un parlament unicameral considerat organul suprem al puterii;
    •Marea Adunare Natională alegea Prezidiul Marii Adunări Naţionale, forma guvernul, modifica textul constituţiei, vota legile, vota bugetul.
    Prezidiul Marii Adunări Naţionale emitea decrete, convoca Adunarea, numea şi revoca ministrii, încheia tratele internationale.
    •puterea executivă apartinea si Consiliului de Miniştri (guvernul). care avea în frunte un presedinte;
    •puterea judecătorească era exercitată de instanţele de judecată şi de Curte Supremă insă acestea erau subordonate factorului politic reprezentat de partidul Muncitoresc Român.
    – prin Constitutia din 1952 nu se aduceau modificări esenţiale celei din 1948.
    – spre deosebire de Constituţia din 1948, aceasta prevedea, in mod implicit, rolul conducător al P.M.R.
    – prin Constitutia din 1965 se hotărau:
    •Partidul Muncitoresc Român devenea Partidul Comunist Român, care era socotit „forţa conducătoare” a întregii societăti:
    •statul era socotit proprietarul resurselor subsolului, al mijloacelor de producţie, al pământului etc;
    •prin revizuirea ei din 1974, se infiinta funcţia de preşedinte al României, având ca prerogative: prezida consiliul de Stat, era comandantul suprem al armatei, numea şi revoca miniştrii, preşedintele şi membrii Tribunalului Suprem, încheia tratate internaţionale, emitea decrete prezidenţiale şi decizii, conferea decoratii.
  8. Constituţia din 1991
    -adoptată de Adunarea Constituantă la 21 decembrie 1991;
    -a avut ca model de inspiraţie Constituţia din 1923;
    -a restabilit regimul democratic in România şi principiile care decurg din acesta;
    -forma de guvernare rămâne tot republica, condusă de un preşedinte ales pe 4 ani, prin vot universal;
    -Pariamentul redevine bicameral:
    -guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice:
    -se instituie calitatea de Avocat al Poporului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
    cetătenesti, precum şi Curtea Constituţională, care veghează asupra constituţionalităţii
    legilor;
    -a fost revizuită în anul 2003, hotărând ca preşedintele să aibă un mandat de 5 ani (Parlamentul continuând să fie ales pe 4 ani);
    -a fost aprobată prin referendum.

Despre Andrei Staicu

Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *