Intr-o astfel de lume traim

Ne-am nascut egali, avand dreptul la o singura incercare, ne-a fost data o singura viata, sa invatam si sa stim s-o traim. In contextul acesteia, ne diferentiem pe zi ce trece, lasand loc de discutii controvesate chiar, as putea spune.

S-a vorbit, se vorbeste si probabil se va mai vorbi mult si bine pe tema avandu-i ca subiecti principali pe eterna sursa de inspiratie, femeia si pe capul familiei, barbatul. Lupta asta a devenit ca joc, stand mai mult la baza ideilor,si nu a faptelor. Insa aici apare dezechilibrul , iar lumea din afara cercului priveste sceptica asupra intregului ansamblu. De ce? Femeia a fost privita inca de la inceput ca o muza, un izvor de inspiratie creatoare, lucru si asa dovedit de marii pictori ai vremii ; sa nu fii auzit de Gioconda, a lui da Vinci? Putin probabil.

Literatura ii urmeaza indeaproape pe acesti artisti ; chipul femeii a conturat inca de la inceput portrete inegalabile atat in literatura noastra, cat si in literatura uiversala. Femeia , privita ca cealalta jumatate a unui intreg, ca o fiinta capabila sa dea viata, a fost si ramane un model pentru scriitori. Sa nu uitam de Otilia si de enigma provocata de aceasta. Ea nu-si dezvaluie niciodata misterul, atrangand mereu ca un magnet prin frumusetea, prin prospetimea si prin exuberanta ei. Nu departe de aici, o regasim pe Maitryi, a lui Eliade, care poate starni adevarate lupte intre exterior si interior, ea insasi cazand in plasele acestora. Sunt femei care atrag prin frumusetea interioara, prin respectul de sine si care completeaza tabloul cu frumusetea cuvintelor.  Sunt chipuri remarcabile ale literaturii noastre, dovada vie a faptului ca o femeie poate triumfa si intr-o lume a barbatilor.

In ceea ce il priveste pe cel din urma mentionat, el este cealalta jumatate a intregului, ca atare vom mai auzi spunandu-se multe despre el. S-a scris, si s-a rescris insa esenta a ramas aceeasi. Barbatul este infatisarea curajului, a demnitatii, a integritatii morale, a fortei care se impune prin prestanta. Capul familiei. Asa a fost  prezentat si in marile opere, cu mici observatii, de la caz la caz. Avem exemple concrete incepand de la marii domnitori,trecand la filozofi si oameni de stiinta, pana la barbatii din zilele noastre. Fiecare, la randul lui, si-a lasat amprenta cumva asupra viitorului nostru. Cu totii am auzit de Fitzwilliam Darcy , eroul desavarsit al romanului Mandrie si Prejudecata si fara indoiala de Jay Gatsby, recunoscandu-l imediat din titlul cartii, Marele Gatsby..el reprezinta simbolul americanului de succes care urca repede in ierarhia sociala.

Lasam la libera alegere schimbarile produse intre strigatul de atentie al femeii si cel de superioritate al barbatului. Asa cum am spus mai sus, au stat lucrurile, ei bine, intr-o alta epoca, bazata pe alte mentalitati. Caci un artist se bazeaza pe realitati, pe ceva palpabil si real. Insa fiecare generatie, cu mentalitatea ei. Caci intre esenta si aparenta, e cale lunga. Insa ne multumim cu aparentele si lasam esenta undeva pe locul doi. De ce spun asta? Pentru ca stateam zilele trecute si citeam , si am realizat cu stupoare cate asemanari exista intre noi, tinerii de azi, si ei, tinerii de ieri. Reguli si mentalitati au existat si-atunci, cum exista si acum. Insa lumea de azi gaseste placere tocmai in a incalca aceste reguli ,de natura morala, in cele mai multe cazuri. Noi avem dreptul de a alege sa fim altcineva, cu riscul sa fim judecati si considerati altfel, poate tupeisti, poate mult prea indrazneti, poate vulgari, iar lista poate sa continue tot asa.. Ceea ce trebuie remarcat din trecut, e ca persoana avea un loc mult mai respectat printre semeni. Sau poate asta tinea de fiecare  in parte?

Tot ce stiu e ca diferentele de ganduri sunt intotdeauna binevenite. Ele exista si isi impun punctul de vedere. Urma un caz de asemanare, intre doua lucruri poate fara niciun fel de legatura, la prima vedere. Si imediat, intrebarea efectiva. Cat de adevarat sa fie? Cat de misogina sa ne fie gandirea?

O femeie care a avut mai multi barbati , este considerarata o femeia usoara, pe cand un barbat care a fost cu mai multe femei, este demn de apreciat. Ei spun ca un lacat desfacut de mai multe chei, este, din start, unul stricat prin excelenta, insa o cheie care desface mai multe lacate, este o cheie care ar trebui bine pusa deoparte.

Adevarat sau nu, aici traim. Zi de zi ne intalnim cu imaginea rece a unei controverse, dam mana cu ea, daca ne invita la o cafea sa mai stam de vorba, probabil am spune de ce nu ? O ascultam pana la capat, cu tot ce are de spus. Ne platim partea si ne vedem de drum. Pana la urmatoarea cafenea.

foto: Andrei Staicu | www.andreistaicu.com

Despre Andreea M

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *