Teoria imigraţionistă, teoria roesieriană

Citeste aici: Teoria autohtonista | Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor

Teoria Imigrationista

Teoria imigraţionistă a fost sistematizată în sec. al XIX-lea de austriacul Robert Roesler şi a fost precedată de alte contestări ale originii şi vechimii poporului şi a limbii române, care au aparţinut următorilor:
Sasul Franz loseph Sulzer, care scrie la 1781-1782 „Istoria Daciei Transalpine” susţine că:

– dacii au fost masacraţi în totalitate de romani:
– românii s-ar fi format ca popor în Peninsula Balcanică. în Moesia, unde primesc influenţa slavă şi adoptă credinţa ortodoxă:
– românii trec ulterior la nord de Dunare, în sec. XIII. cu ocazia a două evenimente: după expediţia tătaro-mongolă din 1241 şi izgonirea lor de la sudul fluviului de către impăratul bizantin Isac Anghelos.
Maghiarul Bolla Marton, care afirmă în sec. XVIII că românii sunt de origine bulgară. de unde li se trage şi denumirea de „volohi”.

Teoria roesieriană

– fundamentul distorsionărilor politizate ale ideii de continuitate si vechime românească – a fost emisă de austriacui Robert Roesler, în lucrarea sa apărută în 1871, intitulată „Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei vechi a românilor”;

Apariţia ei a fost favorizată de climatul politic existent în Transilvania (desi majoritari în această provincie, românii erau consideraţi toleraţi, iar naţiunile privilegiate-maghiarii, sasii şi secuii-au căutat să conteste în mod eronat originea şi vechimea românilor).
Ideile sale principale sunt:
– dacii ar fi fost distruşi ca popor în urma războaielor cu romanii;
– vechea toponimie dacică ar fi dispărut tocmai din cauza acestei exterminări; – dacia nu a putut fi romanizată în 165 de ani;
– toţi locuitorii au părăsit Dacia în timpul împăratului Aurelian:
– poporul român şi limba română s-ar fi format la sud de Dunăre (argumente: lipsa elementelor germanice în limba română; existenţa unor elemente lexicale comune în limbile albaneză şi română; asemănarea dialectelor dacoromân şi macedoromân; influenţa slavă resimţită de locuitorii de la nord de Dunăre):
– românii ar fi un popor de păstori nomazi;
– nu ar exista izvoare istorice care să ateste existenţa românilor la nord de Dunăre, anterior sec. al XIII-lea.
Teoria a fost cu succes combătută de lucrările istoricilor români B. Petriceicu-Hasdeu şi A.D.Xenopol.
Astfel, contraargumentele istoricului roman A.D.Xenopol au fost prezentate în lucrarea
„Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană” (1884):
– continuitatea dacică este demonstrată de revolta dacilor din 117, de dovezi arheologice,
de prezenta unor soldati daci în armata romană, de păstrarea unor toponime locale: – etapa de romanizare la care se referă. Roesler este doar cea oficială;
– eontinuitatea daco-romană este demonstrată prin dovezi arheologice, numismatice, lingvistice;
– slavii sunt cei care îi separă, în sec. al VII-lea, pe românii de la nord de cei de la sud de Dunăre;
– există izvoare istorice care atestă prezenţa românilor lanord de Dunăre încă din sec. al IX-lea.

Negarea continuităţii româneşti s-a regăsit şi în secolele XIX-XX, mai ales dupa realizarea României Mari. Istoriografia românească a _.contracarat această tendinţă prin opere ştiinţifice importante: Vasile Pârvan, Getica” şi „Inceputurile vieţii romane la guriie Dunării”; N. lorga. istoria românilor” :Gh. I. Brătianu. „O enigmă şi un miracol istoric: poporul român”.

După al Doilea Război Mondial şi până la revoluţia din 1989, istoriografia românească a cunoscut alte deformări. De exemplu, atunci când România a devenit stat comunist, istoriografia a trebuit să sublinieze caracterul imperialist al stăpânirii romane şi importanţa civilizatoare a slavilor în cadrul istoriei românilor. in timpul regimului lui N. Ceauşescu, s-a adoptat o linie naţionalistă exagerată în prezentarea evenimentelor istorice româneşti. Astăzi, aceste aspecte au dispărut din lucrările istorice de specialitate.

Citeste aici: Teoria autohtonista | Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor