Teoria autohtonistă subliniază originea latină şi vechimea românilor pe aceste meleaguri şi a fost susţinută atât de istoriografia românească, cât şi de cea străină.
Primii autori care au susţinut-o au fost cei străini (ca de altfel cei care au combătut-o ulterior). Bizantinii au fost interesaţi de zona nord-dunăreană în contextul migraţiilor:
– împăratul bizantin Mauricius. în lucrarea sa „Strategikon” (sec. VII), atestă pentru pri
ma oară populaţia de la nordul Dunării, denumită cu termenul de romani;
– impăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul, în lucrarea sa „Despre administrarea
imperiului” (sec. X), vorbeşte despre originea latină a populatiei romanice de Ia gurile Dunării;
După Pactul dualist (1867), maghiarii/ ungurii promovează o politică naţionalistă în Transilvania, în scopul afirmării intâietăţii.
Cronicarul maghiar Anonymus, care a scris la curtea regelui Bella III „Gesta Hungarorum” („Faptele ungurilor”, sec.Xll), susţine că atunci când ungurii, conduşi de şeful lor, Tuhutum, au ajuns în Transilvania (sec. IX-X), i-au găsit acolo pe români şi pe slavi;
Maghiarul Simon de Geza arată, în „Faptele hunilor şi ale ungurilor” (sec. XIII), că ungurii i-au găsit, la venirea lor în Pannonia, pe români:
Ideea romanităţii românilor a fost susţinută şi de umaniştii italieni. Ei activau pentru tr
ezirea conştiinţei contemporanilor şi mobilizarea lor pentru oprirea turcilor care puneau în pericol Europa creştină şi moştenirea romană.
Astfel, Poggio Bracciorini a fost primul care a afirmat originea romană a poporului român (sec. al XV-lea), pe baza elementelor comune ale limbii latine si române.
Alti istorici, partizani ai teoriei autohtoniste, sunt:
– împăratul austriac Iosif II (sec. XVIII) consideră că românii sunt „cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei”;
– ilustrul istoric englez E. Gibbon (sec. XVIII) afirmă că Dacia a 
continuat să fie locuită de daci şi după cucerirea ei de către romani:
– cărturarul sas J. Troester (sec. XVIII) sustine că românii sunt „cei mai vechi locuitori ai acestei ţări”;
– maghiarul Benko lozsef (sec. XVIII) arată că „multi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc” la abandonarea provinciei în timpul împăratului Aurelian;
– Paul Schafarik (sec. XIX) reliefează că „valahii” din nordul şi sudul Dunării au rezultat din „amestecul tracilor şi geto-dacilor cu romanii”.
Istoriografia românească aduce argumente în favoarea teoriei autohtoniste prin autorii şi lucrările de mai jos:
– Nicolaus Olahus care, în 1536, subliniază unitatea de neam şi continuitatea românilor; – Sasul Johannes Honterus care, în 1542, numeşte „Dacia” intreg teritoriul locuit de români,
– Sec. XVI-XVIII-Grigore Ureche în „Letopisetul Moldovei” arată originea latină a limbii române şi unitatea de neam;
– Miron Costin accentuează originea latină a poporului şi a limbii române, în „Letopisetul Tării Moldovei„;
– Dimitrie Cantemir, în „Hronicul vechimii romano-moldovlahilor” (1722), reliefează originea latină a românilor:
În secolul al XVIII-lea romanitatea românilor devine o armă politică în contextul Iupei pentru drepturi a românilor din Transilvania;
– reprezentanţii Şcolii Ardelene ( Inochentie Micu-Klein, Samuil Micu, Gheorghe
Petru Maior, lon Budai-Deleanu) au promovat ideea originii latine (chiar exclusivă) a poporului român, a vechimii şi a continuităţii acestuia pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Aceste idei s-au regăsit într-un memoriu înaintat de Şcoala Ardeleană Curţii de la Viena în 1791, intitulat Supplex Libellus Valachorum;
Sec. XIX-XX-reprezentanţii şcolii istorice moderne: A.D. h . I. Xenopol Brătian u. , Bogd Daviand Petriceicu-Hasdeu, Dimitrie Onciul, lon Bogdan, Nicolae lorga, G Prodan şi alţii.
Din păcate, mai există o categ orie de cronicari de istorici care nu au fost constanţi in afirmaţiile lor, fiind influenţaţi in mod direct de factorul politic. Este vorba printre altii, de:
– cronicarul maghiar Szamoskozy Istvan, în sec.al XVI-lea. care susţine că românii sunt urmaşii coloniştilor romani; după unirea realizată în 1600 de Mihai Viteazul, Szamoskozy schimbă opinia, susţinând contrariul:
– istoricul maghiar Makkai Laszlo, care susţine. la 1946, veridicitatea informaţiilor date de cronica lui Anonymus, pentru ca ulterior să le numească, basme”.
