POPOARE ŞI SPATII ISTORICE
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
Romanitatea românilor reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român. Astfel, românii sunt un popor romanic (neolatin), al cărui proces de formare (etnogeneză) a cunoscut trei etape: existenţa civilizaţiei geto-dacice, supusă cuceririi romane, în urma războaielor daco-romane dintre anii 101-102 şi 105-106; sinteza daco-romană, realizată în urma procesului de romanizare; desăvârşirea etnog-enezei în urma contopirii populaţiei daco-romane cu migratorii slavi în sec. V-VII.
a) civilizatia geto-dacă se dezvoltă în timpul regelui Burebista, primul unificator al triburilor geto-dace (82-44 î.Hr.), şi atinge apogeul în timpul lui Decebal, cel care a refăcut unitatea statului dac (87-106) şi în timpul căruia Dacia a fost cucerită de romanii conduşi de împăratul Traian;
b) romanizarea geto-dacilor a fost realizată pe parcursul mai multor secole şi a cunoscut mai multe etape:
– cea iniţială (sec. I î. Hr.-sec. II d. Hr), începută în Dobrogea (Moesia), primul teritoriu getic ajuns sub stăpânire romană (sec I T. Hr):
– cea oficială (106-271/274), realizată prin intermediul factorilor oficiali de romanizare (administraţia şi armata) şi al factorilor neoficiali (coloniştii, veteranii, dreptul, urbanizarea, învăţământul etc.). În procesul de romanizare, un rol important I-a avut şi creştinismul, răspândit în limba latină:
– cea postaureliană (sec. III-VII), în timpul căreia se produce şi romanizarea dacilor liberi, care nu fuseseră integraţi în provincia Dacia;
c) desăvârşirea procesului de formare a poporului şi a limbii române s-a realizat în condiţiile continuităţii daco-romane (după retragerea aureliană) şi venirea migratorilor slavi (sec. V-VII).
Etnogeneza românească a durat mai multe secole (II-V111/ IX), românii formându-se atât la nord de Dunăre, cât şi la sud de Dunăre, unitatea lor fiind compromisă de trecerea slavilor la sudul Dunării (602).
Caracterul limbii române este şi el unul neolatin, cum o demonstrează şi structura acestei limbi care conţine: strat latin (60%); substrat traco-dacic (10%); adstrat slav (20%.); preluări din alte limbi (10%).
După aşezarea slavilor la sud de Dunăre, limba română cunoaşte şi ea o fragmentare în mai multe dialecte: dialectul nord-dunărean (daco-roman) şi dialectele sud-dunărene (aromân/ macedoromân; istroromân; meglenoromân).
Originea latină a poporului nostru a fost subliniat şi de termenii cu care în Evul Mediu vecinii îi desemnau pe români: walach, vlah, olah, blachi. Ulterior, în sec. XV-XVII, călătorii străini i-au numit pe locuitorii Tărilor Române romani.
Au fost formulate trei teorii în legătură cu etnogeneza românilor: cea autohtonistă , cea imigraţionistă şi, respectiv cea roesleriană.
Citeste aici: Teoria Autohtonista | Teoria imigrationista | Teoria Roesleriană
