Gânduri

Bullying-ul – un fenomen tot mai des întâlnit în şcoală

Bullying-ul – un fenomen tot mai des întâlnit în şcoală

Prof. Lulache Mariana,

Colegiul Tehnic Energetic Craiova

„Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei” (Isaac Asimov)
Sunt profesor de peste 27 de ani şi recunosc că până acum câteva zile nu ştiam ce este „bullying-ul”, deşi l-am întâlnit deseori. Participarea la Atelierul de formare a facilitatorilor ”ADOLESCENȚII – DREPTURI ŞI LEGI „ derulat în cadrul  proiectului CLEAR: Educaţie Juridică pentru Copiii – Resurse Adaptate” (C.L.E.A.R.: Children’s Legal Education – Adapted Resources) organizat de Organizaţia „Salvaţi Copiii” din România mi-a oferit şansa să inţeleg mult mai bine multe aspecte legate de violenţa în şcoală.

Conform ghidului pentru facilitatori ”ADOLESCENȚII – DREPTURI ŞI LEGI „ , „bullying-ul” se caracterizează prin:

  1. cel mai adesea are loc între persoane de vârste apropiate;
  2. poate implica multe lucruri, cum ar fi poreclirea unei persoane, ridiculizări, umiliri, excluderea cuiva de la o activitate sau jignirarea persoanei, dar poate implica şi violenţa fizică, precum loviri cu palmele sau cu picioarele;
  3. comportamentul este frecvent şi se repetă, nefiind doar ceva spontan sau izolat. Este vorba de o hărţuire calculată şi cu scop bine definit a unei persoane, ce poate avea loc, în cazuri extreme, pe perioade lungi de timp, uneori chiar mai mari de un an. Deşi este des intalnit, comportamentul nu este unul inofensiv, ci neplăcut, ameninţător, inacceptabil;
  4. comportamentul presupune un dezechilibru de putere – agresorul are puterea, în timp ce victima nu poate să se apere sau să oprească agresiunea;
  5. de cele mai multe ori, agresorul nu este singur, în preajma lui mai fiind şi alte persoane care nu intervin. Astfel, agresorul consideră că este “aprobat” sau încurajat să continue, iar “recompensa” pe care o aşteaptă  este ca ceilalţi să îl considere dur şi să se teamă de el;
  6. uneori , cei agresivi sunt şi ei, la rândul lor, victime ale altor agresori;
  7. comportamentul agresiv al băieţilor este mai ales fizic . Fetele tind să aibă moduri mai subtile de a agresa, de exemplu, ignoră intenţionat pe cineva sau răspândesc zvonuri şi bârfe.(1)

Pentru că bullying-ul nu este un simplu joc între copii, ci o experienţă traumatizantă pentru toţi copiii implicaţi,bullying indiferent de rolul jucat: victimă, agresor sau martor, este foarte important să facem faţă, în şcoală, acestui  fenomen.

Este foarte important să facem din spaţiul şcolar o zonă sigură.

Răzbunarea, violenţa fizică nu fac decât să intensifice conflictul şi pot duce la vătămarea  elevilor. Trebuie ca elevii să evite să se răzbune sau să răspundă hărţuirii cu violenţă. Este mult mai potrivit ca în locul violenţei, elevul să apeleze la umor şi să răspundă agresorului printr-o replică prin care să reducă tensiunea.

Cel mai potrivit este ca elevul să ignore agresorul şi singura forma în care este bine să îi ignore pe agresori este aceea de a nu se lăsa afectat emoţional de ceea ce acesţia spun: să nu creadă şi să nu ia în serios insultele sau injuriile lor.

Dintre tipurile de violenţă manifestate îm şcoala, violenţa verbala este cel mai des întâlnită şi se manifestă prin:

  1.  ameninţări sau intimidări pentru a obtine unele beneficii sau pentru a-şi demonstra superioritatea. Acestea sunt destul de frecvente intre copii, dar şi in relatia adulti-copii, atunci când adultul nu reuşeste să îşi impună autoritatea şi să convingă copilul să urmeze un anumit comportament;
  2. critica neconstructivă, folosirea sarcasmului sau a insultelor atunci când sunt exprimate păreri referitoare la rezultatele oţtinute de victim;
  3. poreclele care jignesc şi care fac referire la infăţişarea fizică, la clasa socială sau la apartenenţa etnică. Toate acestea sunt modalităţi de umilire si de  micşorare a stimei de sine a elevului;
  4.  ţipetele sau cuvintele spuse pe un ton răstit. Pentru mulţi oameni, un ton ridicat pare o urmare firească a frustrării sau a furiei. Când apare frecvent în relţia cu un copil, poate avea efecte foarte puternice asupra echilibrului emoţional al copilului;
  5. învinuirile şi reproşurile repetate. Apare frecvent tendinţa de a acuza victima pentru comportamentul pe care îl are agresorul;
  6. manipularea emoţională. Atunci când victima încearcă să iasă din relaţia cu persoana care o agresează verbal – să intrerupă prietenia, să il ignore sau să iasă din grupul respectiv -, agresorul poate face apel la diverse modalităţi de manipulare a victimei;
  7. neincrederea în deciziile victimei şi descurajarea continuă. Desi cuvintele in sine pot să nu fie considerate neapărat “agresive” sau “jignitoare”, iar tonul pe care sunt spuse nu denotă agresivitate, ele au acelaşi efect ca formele mai evidente de violenţă verbală;
  8. glume şi/sau farse repetate, realizate atunci când aceasta se află într-un mediu social larg. In grupurile de elevi, apar frecvent asemenea situaţii în care, de obicei, copilul cel mai vulnerabil sau cel mai timid din grup este ironizat şi supus farselor care au ca scop umilirea lui;
  9. diminuarea meritelor persoanei pentru scăderea stimei de sine, a încrederii în sine, a izolării sociale a copilului-tânărului;
  10. transmiterea ideii că victima nu valorează nimic fără agresor.

Pentru a face faţă violenţei verbale,  îi putem învăţa pe elevi că:

  • abuzul nu este niciodate din vina victimei. Nimeni nu merită să i se vorbească urât sau să fie jignit, oricât de mult ar fi greşit;
  • nu trebuie să răspunzi inapoi cu aceeaşi monedă. A raspunde violent inseamnă  a contribui la răspândirea violenţei şi a-l incuraja pe agresor. Evitarea acestuia şi apelul la un adult de încredere reprezintă cea mai bună soluţie ;
  • violenţa verbală poate fi urmată destul de uşor de cea fizică;
  •  orice persoană poate deveni un agresor sau o victimă a violenţei verbale. Este foarte  important ca elevii să poată identifica în mod corect semnele violenţei verbale şi să fie atenţi  la felul în care atât ei, cât şi ceilalţi vorbesc.

Prin proiectele naţionale şi internaţionale pe care le derulează, Organizaţia „Salvaţi Copiii”, filiala România este un model demn de urmat în ceea ce priveşte implicarea comunităţii în prevenirea şi combaterea violenţei din şcoli.

BIBLIOGRAFIE

  1. Organizaţia „Salvaţi Copiii” din România şi Spania, San Saturnino Italia, Universitatea Anglia Ruskin din Cabridge-UK, Colegiul Universitar Artesis Plantijn din Antwerp –Belgia, Ghidul pentru a facilitatori ”ADOLESCENȚII – DREPTURI ŞI LEGI „, Bucureşti 2014;
  2. suntparinte.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *