Filosofie

Binele si raul: Teorii morale | Filosofie

Binele si raul

Omul intotdeauna trebuie sa isi puna intrebari cu privire la propria existenta. Incercarile filosofilor de a da raspunsuri la aceste intrebari au dus la constituirea eticii.binele si raul

Dex:  etica = teoria moralei; morala = ansamblul principiilor determinate istoric si social  care reglementeaza comportamentul individului.

In ansamblul conceptiilor etice, binele ca valoare are o pozitie centrala.

Socrate (filosof grec,470-399 i.Hr.) considera ca binele inseamna depasirea propriei subiectivitati, pentru ca numai determinand ceea ce este valoros pentru toti, se va afla ce este valoros pentru fiecare individ.

La Platon (filosof grec,427-347 i.Hr.), binele este mai degraba un principiu explicativ, irealizabil prin actiune sociala efectiva, ci numai prin ascensiune in planul cunoasterii.

Aristotel (filosof grec,384-322 i.Hr.) determina binele prin raportare la “infaptuirea specifica a omului”, adica activitatea sufletului conforma cu ratiunea.

Pentru Epicur (filosof grec,341-270i.Hr.), “supremul bine” era placerea, iar “supremul rau” era durerea. Placerea presupunea evitarea suferintei trupului, dar si a sufletului (ataraxia).

In viziunea stoicilor (scoala filosofica fondata in Atena de Zenon din Citium, 300 d.Hr.; numele deriva de la un portic cu coloane unde Zenon vorbea cu discipolii sai), binele este virtutea insasi, iar virtutea inseamna sa traiesti in armonie cu natura, cu ordinea universala, sa te conformezi propriei nature rationale. Raul inseamna viciu, el ia nastere atunci cand pasiunea scapa de sub controlul ratiunii. Raul este ignoranta.

In etica crestina, tot ceea ce exista este opera Lui Dumnezeu, deci este bun. Raul este “absenta binelui”, este o lipsa, neavand astfel materialitate. (Einstein spune la fel: Raul nu exista, exista doar binele. Raul apare in absenta lui Dumnezeu)

Friedrich Nietzsche (filosof german, 1844-1900) neaga conceptual de bine in determinatia sa crestina, propunand o abordare filosofica situate “dincolo de bine si de rau”. Astfel, Nietzsche asimila valorile moralei crestine unei “morale a sclavilor”, propunand o viziune etica dihotomica (bifurcata), realizand o distinctie intre “morala stapanilor” si “morala sclavilor”.

In etica contemporana, binele suprem nu mai reprezinta centrul de interes al abordarilor etice. Dezbaterea etica contemporana se preocupa in primul rand de etica publica, de bioetica, de etica mediului, s.a.m.d

Teorii morale

Aristotel (384-322 i.Hr.) este considerat un intemeietor al eticii ca sistem. Acesta si-a expus viziunea in „Etica nicomahica” si „Etica eudemica”, dar si in „Politica”.

Etica aristotelica este o etica teleologica (telos = scop; logos = stiinta, discurs), dar si una eudaimonista (eudaimonia = fericire). Astfel, exista un bine propriu sau o fericire proprie fiecarei existente. Toate lucrurile si fiintele au un scop launtric, propriu, spre care trebuie sa tinda, iar atunci cand acest scop a fost atins, se considera ca s-a atins binele specific sau fericirea. Astfel, scopul specific al omului este binele uman, de neatins in afara ratiunii. De aceea, spunea Aristotel, binele comunitatii il subordoneaza pe cel al individului, caci „fara indoiala este de dorit sa faci binele si unui singur om, dar mai frumos si mai inaltator e sa-l infaptuiesti pentru un popor intreg sau pentru o cetate”. Binele suprem sau fericirea poate fi atinsa astfel doar prin activitatea sufletului conforma cu ratiunea.

Immanuel Kant (1724-1804) si-a expus viziunea in special in doua lucrari: „Intemeierea metafizicii moravurilor” si „Critica ratiunii practice”. Etica kantiana este denumita deontologism (deon,deontos = ceea ce se cade, ceea ce este necesar; logos = stiinta) si se caracterizeaza prin faptul ca binele reprezinta respectarea neconditionata a datoriei, iar datoria reprezinta respectul neconditionat pentru o lege morala rationala. Astfel, o actiune este buna din punct de vedere moral daca intentia din care a pornit era de a respecta neconditionat legea morala, indiferent de consecinte: fericite sau nefericite (Kant le numea actiuni din datorie). Insa, o actiune cu consecinte pozitive nu are valore morala daca nu are la baza intentia de a respecta legea morala (Kant le numea actiuni conform datoriei).

Omul poate avea vointa autonoma (care isi are propria determinare), dar poate avea si vointa heteronoma (determinata de ceva din afara ei, precum obiectele dorintei, care-l subjuga pe individ). Pentru ca o vointa sa fie valoroasa din punct de vedere moral ea trebuie sa provina dintr-o vointa autonoma.

Deoarece omul are o natura duala (rationala si pasionala), nu tinde intotdeauna sa faca actiuni conform datoriei morale. De aceea el are nevoie de indemnuri care sa-l indrepte spre partea sa rationala. Kant identifica mai multe forme de indemnuri:

a) maxima, care nu are valoare universala, ci aplicabilitate doar pentru anumiti indivizi;

b) imperativul ipotetic, de forma „daca…atunci”, se refera la mijloacele pe care trebuie sa le foloseasca cineva pentru a atinge un anumit scop;

c) imperativul categoric, care are valoare universala si neconditionata (de forma „Trebuie sa faci x!”).

Teoriile consecintioniste sunt teorii etice care apreciaza moralitatea unei actiuni in functie de consecintele ei si nu de intentiile persoanei care realizeaza actiunea. Utilitarismul este o astfel de teorie care preia atat teza eudemonista potrivit careia scopul ultim al oricarei activitati este fericirea, cat si teza hedonista care identifica fericirea cu placerea. Utilitatea este, conform utilitarismului, proprietatea oricarui obiect de a produce fericirea si de a preveni nefericirea. Binele se identifica asadar cu utilitatea, utilitatea cu placerea, iar placerea cu fericirea. Bazele utilitarismului modern au fost puse de Jeremy Bentham (filosof, jurist si reformator social englez, 1748-1832) si John-Stuart Mill (filosof, logician si economist englez, 1806-1873). Principiul care sta la baza acestui tip de etica se numeste „Principiul celei mai mari fericiri” si are urmatoarele formulari:

  • „cea mai mare fericire posibila pentru un numar cat mai mare de oameni”;
  • actiunile sunt corecte daca tind sa promoveze fericirea si incorecte daca tind sa produca inversul fericirii.

Ceea ce diferentiaza teoria etica a lui John-Stuart Mill de cea a lui Jeremy Bentham este ca prima stabileste diferente calitative intre placerile trupului, „mai putin elevate”, si placerile intelectului, care sunt „elevate”, acordand prioritate calitatii placerilor si nu cantitatii lor, intru-cat omul, fiind fiinta cu facultati superioare, are nevoie in primul rand de placeri spirituale pentru a fi fericit, apoi de placeri corporale.

One thought on “Binele si raul: Teorii morale | Filosofie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *