Enigma Otiliei
Limba si lit. romana

Enigma Otiliei – Comentariu + Caracterizare

enigma-otiliei-George Calinescu este considerat a fi unul dintre cei mai cunoscuti critici literari si scriitor romani din perioada interbelica. Teoreticianul romanului romanesc modern, acesta respinge proustianismul si pledeaza pentru realismul classic (roman obiectiv de tip balzacian). Publicat in anul 1938 la sfarsitul perioadei interbelice, Enigma Otiliei este al doilea din cele patru romane ale autorului.

Opera este un roman prin amploarea actiunii ce se desfasoara pe mai multe planuri, urmarind un conflict complex la care participa un numar mare de personaje puternic individualizate. Este un roman realist prin tema, structura inchsa, atitudinea critica fata de anumite aspect ale societatii, prin importanta acordata banului, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, obiectivitate, dar depaseste modelul realismului clasic prin spiritul critic si polemic si prin elemente ale modernitatii. De asemenea, este  si un roman modern obiectiv, deoarece mizeaza pe obiectivitate, prezentand aspecte din viata sociala intr-o maniera omniscienta.

VIZIUNEA DESPRE LUME prezinta unitatea de conceptie a autorului asupra existentei, principalele sale ganduri despre viata, despre lume. Aceasta se concretizeaza prin tema, specificul secventelor narative, precum si prin realizarea personajelor. Pentru George Calinescu, conform criticului G.Glodeanu: “romanul trebuie sa fie neaparat epic, sa dea impresie de viata, sa fie authentic, obiectiv, sa refuze lirismul.” Astfel autorul porneste de la datele realitatii pentru a infatisa imaginea societatii romanesti, bucurestene de la inceputul secolului XX.

PRIN TEMA, romanul este  unul balzacian si citadin. Caracterul citadin este una dintre trasaturile modernismului lovinescian. Fresca a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului XX, prezentata sub aspectele sale esentiale, sub determinismul social-economic, imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza formarea si maturizarea tanarului Felix Sima, care inainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, cartea se incadreaza in categoria prozei realist-balzaciene, prin motivul mostenirii si al paternitatii. Tema este sustinuta prin numeroase episoade, secvente si citate intalnite in roman.

Unul dintre episoadele care pune in evidenta tema familiei este cea in care Costache Giurgiuveanu, detinatorul averii pune in aplicare anumite planuri pentru protejarea Otiliei, fiica lui adoptiva, ramasa de la cea de-a doua sotie care decedase. El incepe sa construiasca o casa pentru aceasta din materialele provenite din demolari. Desi el amana adoptarea acesteia, de dragul banilor, instinctual paternitatii il determina pe avar sa se gandeasca la viitorul si fericirea fiicei lui.

O scena semnificativa pentru reliefarea istoriei unei mosteniri este chiar scena mortii lui Giurgiuveanu, care este provocata, in cele din urma, de ginerele sau, Stanica Ratiu. Urmarind sa parvina, acesta ii fura batranului banii de sub saltea, in momentul in care acesta, bolnav fiind nu avea nicio putere.

TITLUL

Initial romanul a fost numit “Parintii Otiliei”, dar din motive editoriale, scriitorul a ales titlul “Enigma Otiliei”. Cu toate acestea, ambele titluri sunt sustinute la nivelul textului. Primul face referire la ideea paternitatii, fiecare personaj actionand la un moment dat ca un parinte pentru orfana Otilia. Titlul final surprinde insa, misterul prin care se caracterizeaza personajul principa.

NARATIUNEA

Intamplarile romanului sunt prezentate la persoana a treia din perspectiva unui narator obiectiv, sobru, detasat, neimplicat afectiv in evenimentele povestite. Cu toate acestea, conditia impersonalitatii este incalcata de comentariile unui estet. Naratorul ramane insa unul omniscient , stie mai multe decat personajele sale si omniprezent, stapan absolut asupra evenimentelor prezentate si asupra evolutiei personajelor.

ECHILIBRUL COMPOZITIONAL

La nivel formal, evenimentele sunt prezentate linear, prin inlantuirea cronologica a secventelor narative. Echilibrul compozitional este realizat prin impartirea celor douazeci de capitol pe mai multe planuri. Acestea urmaresc destinele unor personaje prin acumulare de episoade: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stanica Ratiu.

PLANURILE NARATIVE

Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Constache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan urmareste destinul tanarului Felix Sima, care ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina si locuieste la tutorele sau legal, traind iubirea adolescentina pentru Otilia. Autorul acorda interes si planurilor secundare pentru sustinerea imaginei ample a societatii citadine.

INCIPITUL romanului contine coordonatele spatiale si temporale, fixand exact actiunea in timp: ”intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatiu , prin descrierea strazii Antim, a interioarelor casei lui mos Costache, sugerand conflictul si trasand principalele planuri narative. Veridicitatea intamplarilor este sustinuta prin detaliile topogene, descrierea strazii intr-o maniera realista, finetea observatiei si notarea detaliilor semnificative.

FINALUL este unul inchis prin rezolvarea conflictelor si este urmat de un epilog. Simetria incipit-final se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui Giurgiuveanu din perspectiva tanarului Felix, strainul familiei Giurgiuveanu, in momente diferite ale existentei sale: adolescent si aproximativ 20 de ani dupa razboi

CONFLICTELE:

Varietatea si complexitatea conflictelor este una dintre trasaturile specifice ale romanului. Conflictul se bazeaza aici pe relatiile celor doua familii inrudite, care sugereaza universal social prin tipurile umane illustrate.

O familie este cea a lui Costache Giurgiuveanu, posesorul averii si Otilia Marculescu, fiica acestuia din a doua casatorie. Aici patrunde tanarul Felix Sima, fiul surorii batranului, care vine la Bucuresti sa studieze medicina si locuieste la batran. Un alt intrus al familiei este Leonida Pascalopol, un vechi prieten al batranului, pe care il aducea in familie, afectiunea sa pentru Otilia si dorinta de a avea o familie care sa ii umple clipele de singuratate.

O alta familie, vecina si inrudita, care aspira la mostenirea averii batranului, este cea a surorii acestuia: Aglae . Clanul Tulea este format din Aglae, Simion Tulea, sotul acesteia si cei trei copii: Titi, Olimpia si Aurica. In aceasta familie patrunde si Stanica Ratiu pentru a obtine zestrea Olimpiei si mai tarziu averea lui mos Costache.

Istoria unei mosteniri implica doua conflicte succesoriale: primul iscat in jurul averii lui mos Costache, aversiunea Aglaei impotriva Otiliei, iar cel de-al doilea fiind cel care destrama clanul Tulea, interesul lui Stanica pentru averea batranului. Exista si un conflict exterior de ordin erotic intre tanarul Felix si maturul Pascalopol, pentru mana Otiliei.

PERSONAJE

Numarul mare de personaje creeaza impresia unei lumi cu toate detaliile realitatii. Majoritatea personajelor au biografii convingatoare, ce le apropie de cititor si le particularizeaza, insa atentia ramane focalizata asupra personajelor principale. Constructia personajelor se realizeaza conform tehnicii balzaciene, a descrierii mediului si a fizionomiei personajelor pentru deducerea trasaturilor lor de character. Portretul balzacian porneste de la modelul classic: avarul, ipohondrul, gelosul, carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica, adaugand un nou tip uman: arivistul. Romanul realist devine o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje tipice: mos Costache- avarul, iubitor de copii, Aglae – baba absoluta fara de cusur in rau, Aurica – fata batrana, Stanica Ratiu –  arivistul, Simion-dementul senil, Titi – debilul mintal, Otilia-cocheta, Felix – ambitiosul, Pascalopol – artistul rafinat.

Otilia Marculescu este personajul principal al operei, personaj eponim, present in toate scenele romanului, in jurul caruia se polarizeaza intreaga actiune a romanului si toate personajele. Ea este un personaj memorabil, puternic individualizat prin aura sa de mister si firea ei problematica, avand un portret inconfundabil in galeria personajelor feminine ale literaturii romane.

Ea reprezinta tipul eternului feminine in zugravirea caruia autorul a fost inspirat de o persoana deosebita intalnita in copilarie: “ori de cate ori imaginatia mea inregistreaza o fiinta feminine, in ea gasesc un minim de Otilia”.

Statutul social al Otiliei precum si evolutia sa sunt prezentate pe parcursul romanului, explicand anumite atitudini si comportamente. Otilia este fiica adoptiva a lui Costache Giurgiuveanu, dar are un statut incert din cauza avaritiei acestuia si a respingerii de catre clanul Tulea, pentru care reprezinta o rivala la mostenire. Personalitatea sa in formare, copil si femeie in acelasi timp, cu un comportament derutant, ii determina pe tanarul Felix si pe maturul Pascalopol, cat sip e autor, dupa cum chiar acesta marturiseste, sa o considere un ideal feminin.

Portretul sau prinde contur din lumini si umbre, atat prin caracterizare directa si indirecta, cat si prin intermediul unor tehnici modern de caracterizare: comportamentism si reflectare poliedrica. Primul portret fizic al acesteia il realizeaza in mod direct chiar Felix :”Felix privi spre capatul scarilor ca spre un cer deschis si vazu […]un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pan ape umere”.

TRASATURA SPECIFICA PERSONAJ

In complexitatea sa, Otilia detine o serie de calitati , dar este extreme de dificil sa fixam o anumita trasatura a acesteia deoarece, elementul care ii defineste cel mai bine personalitatea este misterul feminitatii. Ilustrative in acest sens sunt numeroasele scene ale romanului, in care Otilia apare alaturi de Felix.

Una dintre acestea este reprezentata de scena care prezinta o conversatie acelor doi, legata de o scrisoare pe care Felix i-o trimisese acesteia: “ce copil esti! Ti-am citit scrisoarea, dar am uitat, stii ca sunt zapacita! De ce sa fugi? Ti-am spus eu ca nu te iubesc?”/”Otilia este adevarat? Ma iubesti?/Ei, ei, nu ti-a nimeni ca te uraste!”

Misterul Otiliei este intuit si foarte bine surprins chiar si de Weiessmann, prietenul lui Felix, care nici macar nu o vazuse, dar care o cunostea prin prisma a ceea ce ii spusese Felix “Orice femeie care iubeste un barbat, fuge de el, ca sa ramana un amintirea lui ca o aparitie luminoasa. Domnisoara Otilia trebuie sa fio o fata inteligenta. Dupa cate mi-ai spus, inteleg ca te iubeste.”

RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE

Portretul Otiliei prinde contur si prin intermediul relatiilor pe care le stabileste cu celelalte personaje. O relatie extrem de importanta in conturarea caracterului acesteia o reprezinta relatia Felix –Otilia.

Inca de la inceput intre cei doi se va naste o afectiune delicate, determinate de conditia lor comuna de orfani. Impulsiv si intr-o oarecare masura imatur, Felix percepe dragostea intr-un mod romantic, transformand-o pe Otilia intr-un ideal feminine “Otilia i se infatisa inca de la inceput ca o finalitate, ca un premiu mereu dorit si mereu amanat al meritului lui”.

El are insa nevoie de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, deoarece nu putea sa isi explice schimbarilei ei brusce de atitudine, trecerile ei de la o stare la alta.

Idila lor nu se implineste insa, deoarece Otilia nu doreste ca prin firea ei capricioasa sa fie o piedica in calea realizarii profesionale ale viitorului doctor Felix. Astfel, ea decide sa paraseasca pentru totdeuna casa Giurgiuveanu.

INCHEIERE (OPINIE)

In opinia mea, romanul “Enigma Otiliei” se dovedeste prin complexitatea formala, dar mai ales cea ideatica a fi una dintre operele de o valoare inestimabila in literature romana. Dupa cum afirma chiar critical Gheorghe Glodeanu: “atenta observatie a societatii, zugravirea unor caractere bine individualizate, gustul detaliului, naratiunea la persoana a treia, fresca Bucurestiului in timpul Primului Razboi Mondial” sunt trasaturile specifice  ale romanului modern de tip balzacian, romanul fiind considerat “Balzacianismul fara Balzac”. Otilia este si va ramane imaginea eternului feminine prin amestecul de spontaneitate, eleganta, cochetarie si mai ales mister. De asemenea, cred ca i se potriveste si ei caracterizarea pe care Fred Vasilescu (din Patul lui Produst de Camil Petrescu) i-a facut-o Doamnei T.: “niciodata la fel, cum desigur nu e niciodata la fel capriciul ciocarliei in zbor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *