Intotdeauna exista atractia aceea primara starnita de picioarele cat mai dezgolite, un decolteu cat mai generos sau niște forme cat mai rotunde, atent puse în valoare de articolele vestimentare sumare. Dar, pentru mulți dintre noi, atracția această primară nu ne mulțumește, nu ne starneste indeajuns, simțim ca lipsește ceva. Și aici, pe langa rețetă initiala, apar alte ingrediente precum personalitatea. Atingem maximul experienței sexuale doar imaginându-ne.
Cu toții avem anumite standarde,un anumit tipar în ceea ce privește persoana iubită,și de cele mai multe ori cu greu ajungem să o și cunoaștem. Așa că ne petrecem existența în căutarea necondiționată a acelei persoane. De cele mai multe ori poate că trecem nepăsător pe lângă ea fără să ne dăm seama.Orbiți de teama și de frica unei potențiale dezamăgiri alegem să fugim cât mai departe de persoana ce ne zâmbește la colț de stradă. Neatingând tiparul încercăm din răsputeri să o întregim,la fel ca un puzzle. Luăm diverse piese de la diverse puzzle’uri. Nu le putem face pe toate în accelasi timp,nu ne putem dedica în totalitatea în mod constant mai multor jocuri,așa că alegem să ne împărțim, fie ce-o fi, măcar avem parte de ceea ce am căutat chiar dacă acel standard provine de la cutii diferite.
Suntem incapabili să alegem, dominați de frică și anxietate încât ne lăsăm încătușați de propriile noastre sentimenle meschine, dorințe nepotrivite, prin care nu facem altceva decât să ne jucăm cu sentimentele persoanelor ce ne înconjoară, doar să ne fie nouă bine.
Am fost tratați cu același tratament, deci de ce nu am trata și noi oamenii la fel? De ce nu le-am prescrie acceași rețetă, acceleasi ingrediente otrăvitoare cum de altfel am primit si noi la rândul nostru?
Încapacitatea de a fi fericit ne pune în posturi dificile,însă cumva reușim să le complicam și mai mult.
Algerea, de care depinde tot. FERICIREA noastră, din prisma căreia ne vom analiza perspectivele și ne vom gestiona sentimentele? Greșit! Fericirea ce ne va invada întreg trupul, ne va roade stomacul cu acei ”fluturi” imbecili pe care mințim că-i avem doar pentru acel gram de entuziasm.
Survine sentimentul de anxietate și frică. Încapacitatea de a alege. Conștientizarea faptului că o dată cu luarea unei decizii vom ”sparge” acel tipar, acel potret construit cu greu și vom rămâne cu un portret lipsit de ramă, lipsit de culoare, lipsit de viață, sau lipsit de sentimente, gânduri nebunești, absurde ce se materializează.
Gustul puternic de adrenalină. Îl simți atunci când faci ceva greșit. Disecam fiecare detaliu,fiecare aspect, îl analizăm până ajungem să anticipăm fiecare acțiune posibilă și imposibilă. Unu cu unu fac doi și doar asta contează.
Iubirea ca sentiment uman,presupune exclusivitate. Așa suntem concepuți ori poate că așa este concepută iubirea în societatea noastră,oricum ar fi, asta e modul natural de funcționare. De aceea, gândul că persoana iubită vrea să te împartă cu altcineva, chiar dacă susține că există un loc special pentru fiecare în parte, este un gând extrem de dureros, tocmai pentru că avem această nevoie de exclusivitate intrinsecă.
Dacă încercăm să privim lucrurile din ansamblul lor natural putem conștientiza și singuri că tot ceea ce facem pe parcursul vieții noastre este să ne complicăm viața cu cele mai mărunte griji.
poate tocmai aceasta durere ne face sa tanjim si mai mult dupa acest sentiment, alina…poate devenim intr-un moment dependeti de un rau si nu mai vrem sa ii dam drumul….dar cum ai spus „Algerea, de care depinde tot”