Un mic detaliu…
Spune sincer, ca o faci, ori de cate ori ai ocazia. Insa nu, nu te pripi. Nu sunt aici sa iti vorbesc despre timp, sau despre toti acei oameni care afirma cu inversunare ca timpul nu e niciodata suficient pentru ei. De ce sa nu recunoastem, fiecare dintre noi a trecut pe aici, mai devreme sau mai tarziu.
Despre mine, in general, pot spune ca fac parte dintre persoanele alea care iubesc marea…si cam tot ceea ce inseamna asta. Caci ce mare-i mai mare decat insusi departarea? Insa daca nu simti acelasi lucru, nu-i bai. La fel de mult iubesc si noptile petrecute sub cerul instelat de munte. Unde sa se auda numai bataile inimilor si glasul rasuflarii noastre, va rog frumos, daca se poate!
Zorii diminetii i-am rezervat numai pentru mine si am lasat valurile sa-mi hotarasca ele destinatia. Mi-am abandonat temerile si regretele pe mal, am incheiat orice afacere cu amintirile si am lasat soarele sa-mi fie calauza. Barca in care ma aflu nu e foarte incapatoare, dar imi pot da seama ca e facuta pentru doua persoane(primul detaliu). Astazi, sunt doar eu si cu mine, mi-am lasat in urma chiar si telefonul…iar eu nu plec niciodata fara el. Astazi, sunt doar eu si cu mine. Razele soarelui par mai jucause decat de obicei, cerul tinde catre un albastru infinit, dar as putea sa jur ca undeva in departare, exact acum, e o furtuna si ca cineva poate ca are nevoie de ajutor. Incep sa uit ca timpul chiar exista. Poate ca ramane doar la latitudinea noastra importanta pe care i-o oferim.
Prefer sa spun ca am ajuns sa fiu dependenta de oxigenul rece din noaptea asta instelata. Imi pot auzi clar si raspicat gandurile si-as vrea sa aman pe cat se poate zorii zilei urmatoare. Parca luna s-ar fi vorbit cu soarele diminetii, ca ei doi, amandoi, sa-mi fie calauze.
Astazi, insa, sunt impartiala,cum ati spune voi, neutra. Astazi imi scriu povestea intr-un teritoriu la fel de neutru, undeva la campie, intr-un orasel micut. Lasand la o parte agitatia orasului, oamenii grabiti care-ncolo si-ncoace, vietile traite in fuga, imi dau seama ca pe fundal este melodia mea preferata, ca nu am mai poposit in cafeneaua asta de fix 3 ani, ca cei doi indragostiti de la masa de alaturi si-au jurat prea devreme iubire vesnica, ca doamna care serveste poarta doliu si tristete in ochi, ca am mai terminat un capitol din carte si ca personajul principal, Ea, moare, ca la televizor se vorbeste despre incalzirea globala si in timp ce scriam asta mi-am terminat cafeaua. Telefonul nu mai suna, ceasul nu mai are baterie, iar viata noastra capata sens fara sa ne chinuim prea mult sa-i dam noi unul. Sunt lucruri si intamplari care prind sens doar in momentul in care le intelegem cu adevarat.
Spune sincer, ca o faci, ori de cate ori ai ocazia. Ca te ascunzi in coltul tau nestiut de nimeni si asa evadezi din propria realitate, a ta si a tuturor celorlalti. Si atunci, incepi sa vezi lucrurile cu alti ochi, sa iti pui alte intrebari, sa ai alte raspunsuri, sa intelegi ca sunt detalii care fac diferenta si… ca poate daca te-ai privi acum in oglinda, ti-ai da seama ca esti exact cine vrei tu sa fii . Traind momentul !
foto: Andrei Staicu | www.andreistaicu.com
